Air Connect: La revedere, Otopeni! Bine te-am găsit, Băneasa! Ce trebuie să ştii dacă ai cumpărat deja bilete

Pasagerii curselor Air Connect vor decola şi ateriza de pe Aeroportul Băneasa – Aurel Vlaicu din 24 iulie.

Compania a anunţat că orarul de zbor rămâne nemodificat, atât pentre sosiri, cât şi pentru plecări. Directorul companiei spune că pentru călători relocarea înseamnă timp redus pentru toate formalitățile de check-in, control de securitate şi îmbarcare.

Mutarea nu este o surpriză pentru că partenerul pentru zborul către Roma al companiei, AeroItalia, opereaza deja curse regulate de pe Băneasa. Aeroitalia a fost, de alfel, prima companie care a început să zboare de pe Băneasa după redeschiderea aeroportului pentru zborurile comerciale, luna trecută.

În ultimii 10 ani, Aeroportul Băneasa a trecut prin ample lucrări de modernizare.

Conform informaţiilor avianews.ro, în perioada următoare mai multe companii urmează să îşi anunţe mutarea zborurilor de pe Otopeni. Motivul? Cel mai mare aeroport al ţării este extrem de aglomerat, cu atât mai mult în timpul verii.

avianews.ro, 6 iulie 2023

foto: facebook.com/Aviation News Agency

Articole noi