
Rusia| Un avion a aterizat pe câmp
Aeronava, cu 160 de pasageri la bord, plecase de la Soci şi se îndrepta se oraşul Omsk, însă din cauza unei probleme tehnice a fost

Aeronava, cu 160 de pasageri la bord, plecase de la Soci şi se îndrepta se oraşul Omsk, însă din cauza unei probleme tehnice a fost

Coşmarul zborurilor amânate sau anulate nu ocoleşte nici persoanele publice. Andreea Raicu, care şi-a sărbătorit ziua de naştere în Italia, alături de prietenele apropiate, a

Un avion Cessna 208 s-a prăbuşit peste un hangar de lângă capitala poloneză, Varşovia. 5 oameni au murit şi cel puţin 7 au fost răniţi.

Un avion al companiei turceşti low cost Pegasus (TC-RDA) a aterizat de urgenţă pe Otopeni, din cauza unei alerte cu bombă. Aeronava, cu 189 de

Companiile aeriene vor fi monitorizate la măsurile pe care le iau pentru combaterea poluării. Asociația Internațională a Transportului Aerian, din care fac parte 300 de

Continuă unul dintre cele mai mari scandaluri din industria aviatică. Judecătorii Curții de Apel din Amsterdam au decis că guvernul olandez poate impune aeroportului Schiphol,

Superjumbo-ul Airbus A380 se întoarce în ,,casa părintească’’ de la Toulouse! Nu, nu se reia producţia celui mai mare avion de pasageri din lume, oprită

easyJet, una dintre cele mai mari companii low cost din Europa, a anulat 1.700 de zboruri programate pentru lunile iulie, august şi septembrie de pe

Controlorii de trafic aerian de la Eurocontrol ameninţă cu o grevă de proporţii în această vară, ceea ce va duce la anularea a mii de

Şeful ANPC a explicat de ce nu poate da sancţiuni după valul de anulări şi întârzieri de pe aeroporturi. ,,Dacă vorbim de zboruri anulate de